Thursday, April 06, 2006

Fara subiect

Nu am subiect azi. As vrea sa povestesc de o mie si una de nimicuri din viata mea, fiecare fiind extrem de important int-un anumit moment al existentei.
Aseara am facut o greseala trimitand link-ul bloggului meu mult-adoratului. Nu i-a placut. Nu s-a recunoscut. Ba chiar as fi inventat gesturi, vorbe, fapte. M-a intrebat daca mai stie cineva de faptul ca eu postez pe aici. M-a verificat ca nu cumva sa imi apara numele intreg sau (Doamne fereste!) adresa. Mai linistit, m-a intrebat cand mai poate citi ceva noutati. Ce sa-i spun?! Ca daca era dupa mintea mea as fi stat noaptea intreaga postand. Si plangandu-mi soarta, ca iata! sunt prea mica si cand voi creste si eu odata???
M-am culcat oarecum in ceata dupa doua guri de tuica de Braila. Toata noaptea m-am "frikinit" (vorba mult-adoratului) la toaleta, fiind o adevarata "pisorcea". Bineinteles, m-am trezit mahmura, cu mintea si mai incetosata. Si el la fel. Abia a reusit sa deschida ochii. La raportul de garda, am adormit de-a binelea in cuvintele unei colege care prezenta "relevanta guideline-urilor in tratamentul pneumoniei comunitare" studiu efectuat in Suedia. Nu am retinut nimic, decat faptul ca la noi in spital nu se fac hemoculturi, antibioticele (care este) se dau doar dupa okeiul dat de farmacie etc. etc. Am plecat la garderoba, ca dimineata nu apucasem sa ma schimb in halat. As usual, singura. Nu am de stat cu colegele la barfa, nu am lucruri importante de comunicat/impartasit. Imi iau uneltele (stetoscop, tensiometru la care-i tot pica balonasul si 2-3 pixuri din zecile pe care le port zi de zi. Ce mai! Sunt o adevarata pix-oholica).
Am urcat in camera indrumatoarei. Mult spus. Birouas in care sunt ingramadite 2 birouri, o masa de pe vremea bunicilor, 4 scaune, o canapea cu o patura uzata pe ea, niste rafturi. Ei bine, in aceasta incapere isi duc traiul zilnic 2 medici primari (indrumatoarele), 4 rezidenti, 2 asistente. Din cand in cand, mai vin alti medici rezidenti, alte indrumatoare (ce de muieri!!!), asistente, infirmiere si timid, spasit cate un pacient ratacit care nu stie (saracul!) ca nu are ce cauta Aici, in Sanctuar. El sa stea la locul lui, adica pe hol, in picioare, cu privirea aia miloaga in care se intrezareste speranta in momentul in care vede la capatul culoarului Speranta, Doctorul. Asta daca este muritor de rand. Daca nu, ei!! se schimba problema. In cazul asta pacinetul intra cu tupeu in Sanctuar, Doctorul se ridica "Buna ziua, d-na/d-l X! Ce mai faceti? Cu ce va va pot ajuta?" "Ei, un necaz!" "Vai, dar cum asa?" Si uite asa, Doctorul asculta cu interes necazul pacientului favorizat de soarta/neamuri/bani, se ridica, il conduce in salonul special, merge cu el personal la anumite analize, doar-doar numai sta la cozi. Asta-i realitatea mea, in care merg zi de zi, la locul de munca. Pana in iulie cand schimb stagiul, spitalul. Desi cred ca si atunci va fi la fel. Alte personaje, alt decor si eu. Cred ca rezidentii sunt la fel peste tot. Sau ma insel?

1 Comments:

Blogger Lulu said...

Visul meu cel mai drag este sa dispara camarutele astea de care spui, da, alea mici, in care se inghesuie atatia oameni, laolalta cu dosare, medicamente, haine...Macar fiecare doctor primar ar trebui sa aiba un birou. Si rezidentii macar o camera mai generoasa cu scaune suficiente . Dar traim in Romania....

2:08 AM  

Post a Comment

<< Home